La Cina cea de taină!

În odaia cea de sus,
Care dă cu geamu-n stradă,
Se-adunară ucenicii,
La o masă ca să șadă.

Și sfădindu-se cu toții,
Pe Domnu-L lasă-n uitare...
Guralivi se întrebau,
Care să fie mai mare...

Nici unul nu se gândi,
Să facă treaba de slugă,
Se certau ca apucații
Care mai mare s-ajungă.

Atunci Domnul Se ridică
De la masă-ngândurat,
Se încinge cu-n prosop,
Și ligheanul de spălat

Ca un rob Se-apleacă Domnul,
Picioarele să le spele,
Petru sare speriat:
"Doamne! Nu și ale mele!

Petre, stai, îi zice Domnul,
Si gândește-te mai bine,
Picioarele de nu-ți spăl,
N-o să ai parte de Mine.

Picioarele dar și capul,
Și tot ce ține de mine
Căci doresc întotdeauna,
Ca să am parte de Tine.

Își ridică ochii-n sus
Ca să mulțumească
Pentru pâine, pentru vin,
Pentru tot ce au pe masă.

Am dorit mult să mănânc
Pastele cu bucurie,
Căci vă spun, că vor mai fi,
Numai sus, în veșnicie.

Pâinea ruptă bucățele,
Printre ei a împărțit.
Iată, trupul Meu va fi,
Pe o cruce răstignit...

Și din cupa ce le-o întinse,
Toți să beți, să v-amintiți
Că prin sângele iertării,
Ați fost cu toți mântuiți.

Numai unul nu-i curat,
Cel ce mâna-n blid întinde,
Din dragoste de arginți,
Negreșit, el Mă va vinde.

Atunci Iuda, întinde mâna...
Se purta ca scos din minți...
Căci la brâu se legăna,
Punga cu treizeci de arginți.

Haide, scoală, zice Domnul,
Și fă ce ai de făcut!
Și în grabă iese afară,
Știind că el L-a vândut.

Începură atunci cu toții
Să mai cânte o cântare,
Însă Domnul, fu cuprins,
De o tulburare mare...

Atunci, ia cuvântul Domnul:
Negreșit, am să Mă duc,
Dar acel ce-i vinovat,
Mai bin' nu s-ar fi născut!

Oare-s eu? Oare sunt eu?
Cu toții se întrebară...
Însă toți erau cuprinși
Peste minți cu-o ceata mare.

Atunci Petru ia cuvântul:
Iată, Doamne, orice ar fi,
Vreau acum să vin cu Tine,
Și-mpreună vom muri!

Când cocoșul dimineață,
Prima dată ar fi cântat,
Ține minte, zice Domnul,
De trei ori, M-ai lepădat. Amin!